Ţelina este a plantă bienală, deci în primul an produce numai frunze, şi abia apoi în al doilea an flori şi seminţe. Din punct de vedere taxonomic face parte din familia Apiaceae împreună cu morcovul, anasonul, pătrunjelul sau mărarul. În timp ce în Ungaria se folosesc în primul rând pivotul şi frunzele, în Europa de Vest şi în SUA se preferă tulpina plantei. Atât în România cât şi în străinătate este un remediu natural preferat.
Ţelina pe care noi o ştim astăzi provine din regiunea mediteraneană dintr-un soi sălbatic, care s-a răspândit
în toată Africa de Nord şi Europa de Sud. Specia sălbatică creştea şi în flora spontană din Himalaya, dar avea rădăcina mult mai mică, frunzele stufoase şi tulpina mai scurtă. Astăzi, în special în SUA, varietăţile de ţelină cu tulpină cărnoasă sunt cele mai populare.
Ţelina se consumă încă din antichitate. La început a fost utilizată pe post de plantă medicinală, şi abia apoi s-a făcut popular în lume în rolul de legumă. A fost menţionată (ca remediu medical) prima dată în scris în secolul al IX-lea în Odiseea lui Homer. Grecii antici foloseau frunzele de ţelină drept lauri cu care îi răsplăteau pe atleţii învingători. Şi în Imperiul Roman a fost folosită pe scară largă timp de secole.
De-abia în Evul Mediu s-a răspândit utilizarea ţelinei ca aliment, şi abia în secolul al XVIII-lea a devenit o legumă recunoscută, când şi clasele superioare ale societăţii au început să consume atât rădăcina cât şi tulpina ţelinei. În SUA a ajuns doar la începutul secolului al XIX-lea.
Ţelina este o sursă excelentă de vitamina K, şi conţine cantităţi semnificative de vitamina C. Conţine, de asemenea, fibre, potasiu, folaţi, molibden, mangan şi vitamina B6. În ţelină se mai găseşte şi calciu, vitamine A, B1 şi B2, precum şi magneziu, fosfor şi fier. Tabelul nutriţional de mai jos vă prezintă datele cele mai importante privind valoarea nutritivă a legumei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu