Încă din antichitate grecii au recunoscut valoriile preţioase a socului, precum floarea şi fructul acestuia. Theofrastos şi Plinius au folosit socul ca plantă medicinală. În zilele noastre este răspândit în toată Europa, ajunge chiar la o înălţime de 3-10 m, planta voluminoasă, care se foloseşte pentru condimente cât şi pentru medicaţie. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se credea că în el se adăposteşte un duh sau o zâna bună, care apără oamenii de nenorociri.
În Prusia era o credinţă veche: zeul pamântului Puschaitis locuia sub un pom de soc. El ţinea legătura cu pământul şi era protectorul dumbravei. În cinstea lui Puschaitis de două ori pe an, primavară şi toamnă sunt organizate festivităţi.
Înaintea descoperirii coloranţilor sintetici era o plantă colorantă importantă: din boabe cu ajutorul altor coloranţi au creat culoarea brună, albastru, violet, purpur, iar din frunze se folosea colorantul verde. Sucul din boabele socului se foloseşte şi azi pentru colorarea diferitelor alimente.
Floarea socului se foloseşte şi pentru prepararea ceaiurilor, dar de multe ori prin adăugarea zahărului şi a limonadei în apă deţinem suc din floarea socului. Floarea de soc este foarte gustoasă şi dacă o prăjim în aluatul plăcintei. Boabele au un gust foarte intens, puţin amar şi plin de arome pe când floarea este plăcută, uşoară şi energizantă. Nu preferă toată lumea gustul foarte condimentat a fructului proaspăt. Boabele preparate ca pireu sau suc sunt preferate de mulţi dintre noi. Măncarea preparată din carnea sălbatică este mai gustoasă dacă adăugăm puţină pireu de soc. După o plimbare de iarna sau la o răceală poate să ne aducă înapoi energia dacă călzim suc de soc cu miere şi portocale. Sigur că boabele de soc putem să le consumăm oricând, nu doar iarna. Pentru cei care gustul socului este puţin mai acru poate să adaugă puţină zahăr. Astfel şi copii iubesc acest suc din soc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu